Acasă - Euridice - În afara colecţiei - Hermeneus - Universitas - Clasici - Interviuri - Biblioteca Italiană: Pier Paolo Pasolini - Petrol
|
|
|
Marin
Mincu:
Cunoscutul
scriitor şi cineast Pier Paolo Pasolini (1922-1975) se situează, prin romanul Petrol
(apărut postum, în 1992), între cei mai acuţi romancieri ai secolului. În
această sinteză epică, ce este şi un poem mitic, el reuşeşte să
atingă cota maximă de referenţialitate / autoreferenţialitate, încercînd să
încadreze într-un text aproape esoteric toate pulsiunile agonale
traversate succesiv de roman, atît în planul existenţial cît şi în cel al
cunoaşterii, de la actantul wertherian al lui Goethe pînă la ipostaza
demonismului dostoievskian. Pasolini constată şi descrie aici, cu detaşare
tragică, metamorfozarea regresivă a fiinţei şi a corpului uman, ce nu mai
pot salva androginia originară, alunecînd iremediabil către degradarea şi
alterarea ireversibilă. În actul scriiturii se alternează cele mai diverse
registre, trecîndu-se de la text la meta-text, de la realism la simbolizare, de
la experienţa nudă la textualizarea autoreferenţială, abolindu-se astfel
simptomele narativităţii tradiţionale printr-o hiperconştientizare a actului
romanesc, în direcţia deschisă de viziunea postmodernă recuperatoare.
Romanul pasolinian se vrea o frescă apocaliptică a societăţii italiene
contemporane, dar paginile cele mai tensionate sînt acelea care conservă o apăsată
dîră autobiografică aşa cum susţine Giuseppe Zigaina, în prefaţa sa
inspirată, Pasolini îşi regizează „moartea rituală”,
„auto-exprimîndu-se” în acest text anticipator şi chiar, am zice,
expiator.