Acasă - Euridice - În afara colecţiei - Hermeneus - Universitas - Clasici - Interviuri - Biblioteca Italiană: Umberto Eco - Baudolino
|
|
|
Marin
Mincu:
Prin
Baudolino (Bompiani, 2000), Umberto Eco explorează din nou Evul mediu,
în căutarea unor răspunsuri edificatoare ce privesc Istoria actuală, acum,
la răscrucea dintre două milenii. Cît adevăr şi cîtă minciună
(„fiction”) sînt cuprinse în tratarea romanescă a istoriei? Cam tot atîtea
cîte încăpeau în cronicile bizantine sau în bestiariile cu monştri ale
Antichităţii, revizitate de postmodernism. Romancierul-semiolog recurge la un
tipic erou picaresc (nativ din Alexandria piemonteză, devenit fiu
adoptiv şi cavaler al împăratului german Frederic Barabarossa) ce se
deplasează continuu în story, depăşind orice frontiere (statale,
geografice, lingvistice, etice etc.) şi ilustrînd astfel coordonatele
„canonice” ale narativităţii postmoderniste.
Traversînd spaţii cunoscute între Occident şi Orient (ca student la
Paris sau combatant în războaiele şi cruciadele din secolul al XII-lea), dar
şi itinerarii utopice (pastişate după texte apocrife), neobositul Baudolino
este un alter-ego al romancierului, scotocitor de fapte miraculoase, care se
probează pe sine într-o ipostază similară / diferită cu / de acelea ale lui
Adso da Melk din Numele trandafirului, Jacobo Belbo din Pendulul lui
Foucault sau Roberto de la Grive din Insula din ziua de ieri. Se
contruiesc aventuri extraordinare şi se descriu ţinuturi fantastice cu acelaşi
patos exotic-barochizant ce menţine mereu trează curiozitatea. Cu unele graţioase
prolixităţi, Baudolino e un roman alexandrin, de descendenţă bizantină, reuşind
uneori să atingă acea transparenţă ambiguă a tonului epic elegiac din Creanga
de aur a lui Sadoveanu.