Acasă - Biblioteca Italiană - În afara colecţiei - Hermeneus - Universitas - Clasici - Interviuri - Colecţia Euridice: Gabriela Negreanu - Viziune cu logofagi
|
|
|
Marin
Mincu:
Poate
că praxis-ul poetic nu e totdeauna o
terapie a fiinţei, aşa cum ne-am imaginat de la Platon încoace. Ea poate
deveni chiar acea formă de îmbolnăvire a sufletului şi a corpului, cînd
autolivrarea subiectului este definitivă: se moare mai repede de poezie decît
de real. Aş fi dorit ca Gabriela Negreanu să fi reuşit să se apere singură
de agresivitatea realului prin exerciţiul exorcizant al poeziei. Nu mi-am
imaginat că o femeie atît de frumoasă ca ea, dotată cu o inteligenţă
admirabilă şi deţinînd un intelect rafinat, se va revolta şi ne va da o lecţie
tragică, recurgînd la gestul exemplar al sinuciderii,
adică la gestul opţiunii supreme, teoretizat de către existenţialistul
Camus. În ultimele volume ale poetei, se observă o obsesie viscerală a
golului, a “adîncului”, ca reacţie la o existenţă tot mai
deteriorată, tot mai precară în ceea ce priveşte fundamentele ei metafizice.