Acasă - Euridice - Biblioteca Italiană - Hermeneus - Universitas - Clasici - Interviuri - În afara colecţiei : Mihai Eminescu - Poesie / Poezii
|
(Sauro
Albisani - Geniul morţii |
|
Sauro
Albisani:
“Pentru
a pătrunde în sufletul unui poet”, scrie Baudelaire într-un celebru
pasaj, “sau cel puţin în principala sa preocupare, trebuie să căutăm
în operele sale cuvintele care se repetă cel mai frecvent. Cuvântul va trăda
obsesia”. În cazul lui Eminescu, e chiar foarte uşor să găseşti în vârful
acestei clasificări ideale un binom de cuvinte care, în plus, semnalându-ne că
ne aflăm pe drumul cel bun, se grupează într-o sintagmă: dor, moarte; dorinţă,
nostalgie, moarte; dorinţă de moarte; nostalgia morţii. Nostalgie nu a unei
posesii, ci a unei deposedări. Nostalgie nu a unui bun care s-a anulat, ci a
actului absolut al anulării. Probabil că nebunia este preţul cel mai scump plătit
de Eminescu pentru că a avut curajul să încerce să trăiască până la capăt,
la persoana întâi, acest paradox. Capacitatea de a decela un asemenea nod
crucial cred că reprezintă recompensa cea mai preţioasă pentru cel ce se
aproprie de aventura eminesciană, deschizând paginile cărţii sale. Chiar din
acest motiv, anumite disocieri sunt şi rămân fundamentale, măcar în faţa câtorva
asemănări înşelătoare: satirizarea abrutizării sensibilităţii
contemporane şi a materialismului în faza incipientă a timpurilor moderne,
prezentă deopotrivă în Palinodia leopardiană şi în Scrisorile
eminesciene, trebuie citită în mod diferit într-un caz şi în celălalt: în
cazul lui Leopardi ea are o forţă şi o valoare profetică, asupra cărora nu
se insistă suficient, în schimb aceleaşi sau asemănătoare constatări sunt
făcute de Eminescu deja in media res
şi, deci, în calitate de martor al unui curs istoric. E mult mai profitabil a
interpreta textele eminesciene nu ca fiind operă de final a unei perioade
virtual încheiate pe plan european în anii maturităţii sale, ci ca o operă
care deja păşeşte pe drumul regal al poeziei viitoare, ba chiar al poeziei
iminente.